Wednesday, December 21, 2016

Ce poti sa pui intr-un cos cadou de Craciun?

Daca vine Craciunul e clar ca trebuie sa ne pregatim cu cadouri pentru prieteni și pentru familie. Dar ce facem dacă trebuie sa oferim un dar unei persoane pe care nu o cunoaștem foarte bine și totuși am vrea să fie un cadou special? Ai putea să faci un cadou simplu, care sa nu fie personalizat, dar în același timp să se vadă ca ai depus efort pentru a-l crea și nu ai cumpărat primul lucru care ți-a venit în minte.

Cred ca un cadou foarte potrivit pentru o persoana cu care nu ai o relație foarte apropiata sau pe care nu o cunosti bine poate si un cos cadou de Craciun. Desigur ca poti sa alegi din nenumaratele cosuri cadou de Craciun pe care le vei gasi in diverse supermarketuri, dar ar fi mult mai bine sa cumperi un model dintre cele mai frumoase cosuri cadou de Craciun. Totusi, ce ai putea pune intr-un astfel de cos pentru a-l transforma in cadoul perfect?

Un astfel de cadou trebuie sa contina mai multa lucruri. Primul lucru pe care trebuie sa il faci inainte de a umple cosuri cu produse specifice sarbatorilor trebuie sa gasesti cateva decoratiuni cu care sa infrumusetezi cadoul tau. De exemplu, muschi uscati, material textil de catifea sau orice alt lucru ce ar putea fi pus in interiorul cosului.


Dupa acest prim pas poti sa incepi sa pui produsele de Craciun. O sticla buna de vin, un cozonac facut in casa, prajituri si fursecuri, dulceturi naturale si alte preparate asemanatoare sunt perfecte. In plus, poti sa pui si cateva decoratiuni pentru brad in cos. Cu ele vei infrumuseta intregul cadou si ulterior pot fi folosite pentru decorarea bradului. Un bilet mic care va fi pus in cos poate contine un mesaj special de sarbatori.

Daca vrei sa folosesti un cos cadou de Craciun pentru familia ta si ai o idee foarte buna de cadou, nu ezita sa le folosesti. De exemplu, o idee foarte interesanta si iesita din comun ar fi sa oferi cadou de Craciun unui membru al familiei tale un pui de caine sau pisica care sa stea cuminte intr-un astfel de cos. De aceea spunem ca un cos cadou de Craciun poate sa fie ajutorul de care ai nevoie in momente speciale pentru tine si apropiatii tai.



Tu cu i-ai oferi un cos cadou pregatit de tine in perioada sarbatorilor?

Monday, December 19, 2016

Prea multe masini, prea putini oameni

Cand ajung uneori pe o strada aglomerata din Bucuresti am sentimentul ca ma aflu intr-o jungla de beton si fier. Totul pare sa fie un haos controlat al carui sfarsit pare atat de apocaliptic. Stiu ca suna putin dramatic, dar nimic nu pare sa se indrepte prea curand, iar asta ma face putin sa ma gandesc la cum ar putea fi schimbate lucrurile.


Din punctul meu de vedere, masinile nu ne sunt atat de necesare pe cat credem. Daca am sta putin sa regandim sistemul de transport public si sa gasim optiuni mai bune pentru a ne deplasa dintr-un loc in altul, cu siguranta n-ar mai exista in medie 2 masini pe cap de familie.

Masinile au reusit sa ne inrobeasca oferindu-ne confortul de a ne deplasa dintr-un loc in altul. Da, ne-au ajutat enorm sa ne dezvoltam, la fel cum au facut-o si caii atatea sute de ani. Dar astazi suntem in pericol de autodistrugere datorita noxelor eliberate de ele.


Cel mai bine ar fi sa incercam sa fim mai degraba oameni decat simpli masinisti. Sa punem o perioada pe pauza toate activitatile noastre si sa ne concentram pe salvarea planetei. Nu prin eliminarea masinilor, ci prin digitalizarea lor.


Ce spuneti?

Saturday, November 19, 2016

Micoza unghiilor – ce ar trebui sa stii despre aceasta afectiune?

Pielea este cel mai mare organ al corpului uman. Atat pielea cat si unghiile, care ne protejeaza si au contact permanent cu exteriorul, pot suferi anumite infectii datorate unor ciuperci. Bolile produse de aceste ciuperci sunt contagioase, dar nu orice contact va duce la transmiterea afectiunii.

Care sunt conditiile propice pentru aceasta afectiune?

Fiind cauzata de o ciuperca, micoza unghiilor apare doar in anumite locuri unde mediul este propice dezvoltarii microorganismului. Ele se dezvolta cel mai bine intr-un mediu umed si cald. De aceea apar cel mai des intre degetele si unghiile de la picioare. Raspandirea lor este favorizata de un sistem imunitar slabit sau de prezenta unei rani nevidecate. Trebuie sa stii ca atat ciuperca de unghie poate deveni ciuperca de picior, dar si invers, pentru ca cele doua microorganisme sunt identice.


Cat de usor poti sa iei micoza unghiilor?

Cum am spus si mai sus, micoza unghiei este contagioasa. Poate fi transmisa de la o persoana la alta. In zone umede, precum piscina, sauna, dusurile de la hotel este mult mai probabil sa contactezi aceasta afectiune. Micoza unghiilor poate fi luata si din incaltamintea imprumutata.  Desigur, pentru a se dezvolta, ciuperca are nevoie de niste factori care sa o ajute.

Un sistem imunitar slabit, o rana netratata, o boala ce poate favoriza aparitia altor afectiuni sunt factori decisivi care te pot face purtator al unei micoze. De exemplu, diabeticii ar trebui sa fie foarte atenti, deoarece o simpla micoza a unghiei poate duce la o infectie greu de tratat, la nivelul picioarelor.


Cum sa primesti un diagnostic corect?

Vizita unui medic dermatolog este esentiala in identificarea si tratarea micozei unghiilor sau a picioarelor. Simptome precum: ingrosarea unhiei, ingalbenirea ei si eventual desprinderea in momentul in care vrei sa o tai sunt primele semne care ar trebui sa te faca sa consulti un medic specialist. Modificarile unghiei pot fi diferite, de aceea doar un dermatolog iti va da un diagnostic corect.

Tratamentul corect il poti primi doar dupa ce ai primit si diagnosticul concret. Pentru ca infectiile unghiei cu ciuperci nu sunt vizibile cu ochiul liber, orice mic simptom ar trebui verificat de medicul tau de familie si ulterior de un specialist.

Thursday, November 10, 2016

Omul este un miracol numai de el inteles

Principiul care sta la baza comportamentului nostru in societate este simplu: oferi si primesti, primesti si astepti sa oferi. Omul este un canibal social care stie cum sa-si trateze semenii in asa fel incat sa para ca i se cuvinte totul  de la ei. Uneori, orice om traieste cu impresia ca el este de fapt singurul actor real intr-o lume plina de papusi manevrabile de o forta necunoscuta.


Omul insa nu poate sa ramana mereu prins in bula lui de autosuficienta, iar atunci se intampla un lucru foarte curios: invata din experientele altora si incearca sa devina mai bun in timp ce-si cunoaste si indreapta defectele. Dorinta de a deveni mai bun este de fapt unul din lucrurile care marcheaza fiecare constiinta. Din nefericire insa, binele este relativ si fiecare il intelege total diferit. La fel cum fiecare intelge sau nu intelege o limba vorbita de semenii lui. Ceea ce mie mi se pare corect, poate fi pentru celalalt total eronat si de neinteles.


Aceste diferente starnesc pasiuni daunatoare si neintelegeri care duc mai tot timpul la situatii regretabile care nu mai pot fi rezolvate. De exemplu, razboaiele. Oare cate razboaie nu au izbucnit din cauza ca doua popoare nu au reusit sa se inteleaga si sa tolereze, iar acest lucru a dus la o suspiciune reciproca ce nu a lasat practic alta poarta de scapare in afara confruntarii? In orice caz, foarte multe. Tot ce putem spera acum e ca globalizarea sa-si  faca efectul si sa intelegem o data pentru totdeauna ca amenintarile cele mai mari pentru om vin din afara planetei pe care o locuim. 

Wednesday, August 24, 2016

Decoratiuni cu care sa iti infrumusetezi locuinta

 Locuinta ta e locul unde trebuie sa te simti cel mai bine, de aceea incerci mereu sa o infrumusetezi cu tot felul de obiecte sau plante. Exista o solutie pentru orice tip de persoana si locuinta. Daca vrei sa schimbi interiorul casei tale, alege din exemplele de mai jos.

Flori
Sunt cele mai eficiente decoratiuni. Pot schimba cu totul felul in care arata orice incapere. Chiar si pentru cei care nu pot avea grija de flori exista solutii. Florile artificiale in ghiveci, cum ar fi bonsaii sau orhideele imita cu foarte multa precizie plantele naturale. Daca totusi nu vrei sa ai niste flori de plastic in casa, poti sa folosesti aranjamente florale din flori uscate. Le poti integra intr-un tablou pe perete, sau, de ce nu, intr-o coronita pe usa.



Tablouri si rame foto
Tablourile colorate aduc veselie in orice camera. Poti sa folosesti mai multe tablouri sau rame foto minimaliste, din aceeasi paleta cormatica, pe care sa le pui pe un perete mare. Un perete gol poate fi decorat cu fotografii personale, in care sa fiti tu si familia ta.

Oglinzi
Sunt o necesitate in orice casa, dar pot fi si un obiect decorativ. O oglinda mare cu o rama facuta din scoici adunate de tine te va duce cu gandul la mare in orice perioada a anului. Pe langa faptul ca iti va decora casa, intr-o camera mica oglinda va crea iluzia unui spatiu incapator, iar amplasata corect iti va aduce mai multa lumina in locuinta.


Tapet
Tapetul a revenit, dar de data asta nu acopera un intreg perete, ci este mai degraba un obiect decorativ. Poti alege intre o gama variata de modele, in functie de locul unde urmeaza sa il amplasezi. In living este potrivit un mesaj motivational, care sa iti aminteasca tie si familiei tale cat de important e sa fiti impreuna.

Vaze
Da, vazele pot fi niste decoratiuni foarte interesante, mai ales daca alegi culoarea si forma potrivita. Daca esti genul care prefera sa faca lucruri personalizate, poti sa folosesti trei borcane pe care sa le vopsesti in nuante apropiate ale aceleiasi culori si sa le folosesti de fiecare data cand primesti flori.


In final, decoratiile pe care le folosesti pot fi nenumarate, atat timp cat te fac sa te simti relaxat si iti dau confortul de care ai nevoie.  

De ce trebuie sa respecti oamenii din jurul tau

Zilnic intalnesti zeci sau sute de oameni. Din aceasta multime poate cunosti cativa, dar un lucru e cert: toti merita  respectul tau in aceeasi masura. Atunci cand ai o atitudine nepotrivita fata de o persoana, gandeste-te cum te-ai simti daca ai fi in locul acelei persoane. 

Respectul pe care il ai fata de oamenii din jurul  tau, fie ca sunt gunoieri sau iti sunt prieteni, arata gradul de educatie pe care il ai. Daca ii respecti pe cei din jurul tau te respecti si pe tine. Felul in care te comporti in public, dar si in confortul propriei case denota cat de bine ai invatat sa fii un om cu maniere. 


Lipsa respectului va atrage dupa sine numai lucruri negative care nu iti pot fi de niciun folos. Daca o persoana care a reusit sa te cunoasca descopera ca esti nerespectuos, isi va schimba total parerea despre tine si nu va mai reusi vreodata sa te priveasca cu respectul cuvenit. De asemenea, oamenii care nu ii respecta pe cei din jurul lor vor fi tratati la fel. Daca o sa vorbesti urat cu o persoana in public, cei din jurul tau te vor critica si te vor privi dispretuitor. Este o reactie meritata, un efect al comportamentului tau.

Nu uita ca pentru cei mai mici esti un model demn de urmat, indiferent de atitudinea pe care o ai. Copiii nu pot face diferenta intre bine si rau, iar in primii ani de viata vor copia in totalitate ce vad la parintii lor sau la oamenii mai in varsta cu care isi petrec majoritatea timpului. Puterea exemplului este foarte mare in acest caz, de aceea trebuie sa te gandesti ca felul in care actionezi acum are efecte pe termen foarte indelungat, iar generatii intregi pot avea de suferit din aceasta cauza.


 Schimbarea pe care vrem sa o vedem in oameni trebuie sa porneasca din noi, de aceea respectul fata de oameni trebuie sa fie temelia educatiei oricarei persoane. O persoana tratata cu respect nu are niciun motiv sa se revolte impotriva ta. 


Thursday, August 4, 2016

Lista de rechizite necesare pentru copilul tau prescolar


Asteptai de mult ziua in care copilul tau va incepe sa mearga la gradinita, va socializa, isi va face prieteni si va invata jucandu-se. Cu toate ca pana acum ai fost nerabdator, poate nu esti inca sigur ce rechizite ii sunt necesare in perioada urmatoare. Cel mai bine e sa iti pregatesti o lista din timp cu lucruri care crezi ca ii trebuie prichindelului.

In primul rand, trebuie sa ai mai multe variante de ghiozdane din care sa il alegi pe cel potrivit pentru copilul tau, in functie de dorintele lui, marime si calitate.


Urmeaza penarul care nu trebuie sa fie unul echipat. Poate fi mic, cat sa incapa in el cateva creioane si o ascutitoare. Momentan nu are nevoie de alte lucruri in plus pe care sa le care zilnic in ghiozdan.

Unul sau doua caiete sunt suficiente pentru inceput, dar poti cumpara mai multe, pentru a te asigura ca nu ramai fara in decursul anului. Nu uita de creioane colorate, care pot fi normale sau cerate, in functie de preferinte. Daca ai incredere in copilul tau ca nu se va murdari din cap pana-n picioare, ii poti cumpara si un set de carioci.


Din partea artistica a listei fac parte si acuarelele, plastilina, blocul de desen, cateva pensule si o planseta de modelat.

Te vei bucura cand copilul tau va veni acasa de la gradinita cu tot felul de proiecte facute chiar de manutele lui, dar pentru asta trebuie sa ii cumperi rechizitele necesare. Hartia colorata si cea creponata sunt indispensabile. Pe langa acestea mai poate avea nevoie de lipici, carton colorat si hartie glase autoadeziva.

Cand prichindelul nu are ce sa faca, cu siguranta va vrea sa isi ocupe timpul cu ceva. Pune pe lista de rechizite necesare o carte de colorat, un joc educativ la alegere si o carticica mica cu povesti. Chiar daca nu a invatat sa citeasca pana acum, se va bucura sa aiba o carte in fata si sa inventeze povesti.

Crearea listei este primul pas, urmeaza sa alegi locul din care vei cumpara rechizitele. Daca nu ai destul timp sa te duci intr-un magazin si nu iti place aglomeratia din supermarketuri, poti sa cumperi de pe Magazinul Online de Papetarie Pintexim, apoi sa te bucuri de reusitele piciului tau.



Tuesday, August 2, 2016

Cat de important este sportul pentru viata ta


Nu o data am auzit oameni spunand ca nu conteaza daca faci sport sau nu. Exista atatea persoane care nu fac sport si sunt sanatoase. Acest lucru poate parea a fi adevarat, dar niciodata nu poti fi sigur ca esti complet sanatos.

Daca vrei sa ai un organism tanar si puternic, trebuie sa faci sport. Nu te poti baza pe faptul ca pana la 30 de ani nu ai fost niciodata intr-un spital si nu ai suferit de ceva mai serios decat o raceala.

Sportul moderat, indiferent de natura lui, ajuta inima sa isi mentina sanatatea, stimuleaza sistemul cardio vascular si protejaza impotriva infarctului si a accidentelor cerebrale.


Daca vreodata ai avut dureri de spate, cel mai recomandat sport pe care ar trebui sa il practici este inotul. In plus, este o alegere foarte buna, pentru ca poti face miscare tot timpul anului.

Miscarea te face sa te relaxezi si sa scapi de energiile negative din timpul zilei. Sa iesi la alergat intr-un parc racoros este terapie dupa o zi obositoare la serviciu.

Pe langa beneficiile interioare, sportul te face sa arati bine, mai ales daca ai probleme cu greutatea corporala. Nu trebuie sa uiti ca degeaba faci sport, daca alimentatia ta este una dezechilibrata si nesanatoasa.


Scuza cea mai mare a oamenilor pentru a evita sa faca sport este ca nu au timp. Cu toate astea, si activitatile zilnice te pot ajuta sa te mentii in forma. Chiar si curatenia sau mersul pe jos sunt foarte folositoare. Daca simti ca iti place si poti mai mult de atat, fa-ti un program de alergat, mers cu bicicleta, sau practica un sport in aer liber cu prietenii.  

Acum ca stii cat de important este sportul pentru corpul tau, renunta la 30 de minute de stat pe canapea si uitat la televizor, pentru 30 de minute de mers pe jos sau alergat.

Friday, July 29, 2016

Cadouri ideale pentru cei dragi cu ajutorul RiBOX


De vreo trei ani am descoperit Ribox si de atunci cumpar destul de des produse de pe acest site. Nu e acel site cu tot felul de obiecte prost fabricate si foarte ieftine, ci e un site cu produse de calitate, la preturi corecte.

Daca tocmai trebuie sa faci un cadou cu ocazia unui anumit eveniment, o buna idee ar fi sa optezi pentru un cos cadou pe care-l poti cumpara de pe acest site. Cu ce va fi umplut cosul? Cu dulciuri. Gasesti cu usurinta cele mai delicioase dulciuri, de la biscuiti si drajeuri, la macarons si trufe de ciocolata. Sunt absolut delicioase dulciurile de aici si nu ai cum sa regreti o astfel de alegere. 


Insa, asa cum stii, cand oferi un cadou RiBOX, acesta trebuie sa fie ambalat cat mai frumos. Daca vrei sa daruiesti flori si te-ai saturat de ambalajele banale, gasesti la Ribox ambalaje deosebite, fie ca vrei sa ambalezi flori la ghiveci sau in buchet. Acestea vor arata minunat in foliile profesionale sau cutiile speciale de pe site.

De aici mai poti cumpara si buchete de plante uscate. Arata toate incredibil de bine, sunt colorate si frumos ambalate. Poti cumpara lavanda, spice de grau, aranjamente florale rustice si tot felul de alte flori uscate deosebit de frumoase. Acestea sunt rezistente in timp si reprezinta un element decorativ care atrage priviri in sens pozitiv.


Daca vrei sa daruiesti un cadou frumos impachetat, la ribox.ro poti gasi cele mai frumoase accesorii necesare pentru impachetarea cadourilor: hartie de matase, panglica decorativa, pungi, folii de celofan, funde, rafie multicolora, sigilii metalice si saci pentru cosuri cadou. Poti face cu ajutorul acestor accesorii ca un cadou sa arate minunat. Chiar conteaza aspectul unui cadou. Una e sa primesti un cadou intr-o punga de plastic si alta e sa primesti un cadou frumos ambalat.


Gasesti aici cu usurinta si ambalaje pentru marturii care arata extrem de bine. Ele sunt de o multime de forme si culori, deci, daca te intereseaza ai de unde alege. Ca si in cazul altor cadouri, si marturiile trebuie sa arate bine.

Ribox este un site pentru cadouri care a fost lansat in 2007 si de atunci continua sa-si multumeasca clientii cu cele mai delicioase dulciuri, dar si cu ambalaje, accesorii si decoratiuni de calitate.


Orice cadou ai dori sa faci, aici gasesti cu usurinta ambalajul potrivit, dar si accesoriile de care ai nevoie. 

Saturday, July 23, 2016

Lectii despre fericire.

Practica de a fi fericit este o incercare pe care trebuie sa o traiesti singur si prin care vei reusi sa devii o persoana mai buna. Atat pentru tine, cat si pentru cei din jur, este extrem de important sa te simti mereu impacat cu ceea ce esti si cu mediul tau. Numai in felul acesta vei reusi sa ai parte de ceea ce iti lipseste si sa te integrezi perfect intr-un colectiv.

Din pacate, oamenii au o tendinta nefericita sa-si aminteasca experientele negative, dar uita cele pozitive. Cu toate acestea, datorita adaptabilitatii (neuroplasticitate), poti schimba de fapt, modul in care sufletul tau functioneaza.


Ocupa-ti mintea cu ganduri pozitive si fredoneaza o melodie care iti place.  Concentreaza-te pe experientele tale in prezent fara a le judeca fiindca asta te poate ajuta sa devii mai plin de compasiune pentru tine si pentru altii.

Incearca activitatile care au ca practica meditiatia precum o rugaciune intensa, yoga Tai Chi sau refletie spirituala. Aceste activiati implica foarte multa concenctrare care te ajuta sa iesi din orice impas si sa-ti dai seama de frumusetea lucrurilor din jurul tau.

Mintea si sufletul trebuie sa fie in echilibru, deci incearca sa te concentrezi doar pe activitati care iti provoaca placere si iti ofera ocazia sa te simti bine in corpul tau. Renunta la activitatile care te extenuaza si iti provoaca rau. In loc, incearca sa ramai mai concentrat decat inainte si sa iei legatura cu prietenii mai des. Nimic nu se compara cu o iesire in oras atunci cand esti inconjurat doar de persoane cu care iti face placere sa fii.

Friday, July 22, 2016

Solutii de iluminat pentru locuinte

In orice locuinta exista diverse corpuri de iluminat. Acestea sunt folosite atunci cand intensitatea luminii din exterior nu este suficienta. Corpurile de iluminat au inceput sa atraga tot mai mult atentia designerilor interiori, deoarece acestia si-au dat seama de faptul ca pot da un aer cu totul aparte unei locuinte daca sunt asezate in locuri potrivite.

Sunt o multime de solutii de iluminat pentru locuinte. Conteaza insa pentru ce anume ai nevoie de o sursa de lumina.


Exista in locuinte in primul rand o lumina principala. In orice camera trebuie sa existe o sursa de lumina care sa lumineze suficient de mult intreaga incapere. Poti opta pentru o lustra, un candelabru sau o plafoniera, in functie de cum ai amenajat o anumita camera. In general, corpurile de iluminat principale sunt montate in tavan. Alege-le pe cele mai potrivite pentru fiecare camera.

Sunt insa si corpuri de iluminat menite sa creeze o atmosfera placuta si linistita. Aceastea sunt prezente mai ales in dormitor, incapere in care e nevoie de o lumina cat mai placuta si mai linistita. Sunt insa si in sufragerie corpuri de iluminat care creaza o atmosfera placuta. Acestea sunt folosite mai ales de catre persoanele care isi creaza undeva intr-un coltisor un spatiu destinat lecturii. Astfel de spatii sunt frecvent intalnite mai ales in sufrageriile mai mari.


Si veiozele sunt corpuri de iluminat prezente in locuinte. Ele sunt intalnite mai ales in dormitor si pe birouri. Aceastea sunt montate in asa fel incat sa nu deranjeze pe restul persoanelor din respective incapere.

Pe piata sunt o multime de modele de corpuri de iluminat: becuri simple, veioze, spoturi, candelabre, lustre, etc. Cu siguranta ai de unde alege cea mai buna varianta.


Corpurile de iluminat trebuie alese in functie de mai multe crierii. Un prim criteriu e destinatia. Conteaza mult pentru ce anume vrei sa folosesti un anumit corp de iluminat. Apoi conteaza mult preferintele pe care le ai. Nu o sa optezi pentru un candelabru in sufragerie, din moment ce nu iti plac astfel de corpuri de iluminat. Cand alegi corpurile de iluminat tine cont si de preturi. Sunt o multime de magazine care comercializeaza astfel de produse, fapt pentru care nu va fi greu sa gasesti un pret convenabil pentru tine.


Corpurile de iluminat pot fi cumparate si din magazinele online. Pre exemplu, iti recomandam corpurile de iluminat TheHome.ro unde vei gasi o gama variata de produse la un pret excelent. In plus, e mult mai simplu sa-ti cumperi aceste produse de pe un site, decat sa cauti zile intregi prin magazine. 

Esti de acord?

Friday, July 8, 2016

Cum recunosti o persoana de incredere in ziua de astazi

Intr-o lume in care viteza ne schimba comportamentele si ne face pe toti mult mai putin atenti la lucrurile care se intampla in jurul nostru, este extrem de important sa-ti faci timp pentru a-ti analiza cunostintele noi. De multe ori, este greu sa-ti dai seama daca persoana cu care ai de a face este genul de persoana care merita toata increderea ta. Acest lucru se intampla, dupa cum spuneam, din lipsa timpului, dar si din cauza superficialitatii.


Mereu am fost insa de principiul ca poti recunoaste foarte usor o persoana de incredere dupa cateva caracteristici esentiale: modul in care vorbeste, modul de a se comporta si modul de a gandi. Chiar daca la prima vedere par niste termeni vagi care se refera la acelasi lucru, in continuare ii vom lua pe rand pentru a-i explica si a demonstra importanta lor care factori de sine statatori in recunoasterea unei persoane.

Modul de a vorbi

Comunicarea este principalul lucru care ne defineste ca fiinte umane si ne foloseste in primul rand din punct de vedere social: pentru a lega prietenii si a ne intelege cu restul. Atunci cand o persoana iti vorbeste frumos, primul instinct este sa te atasezi de ea si sa te destainui. Cu toate acestea, daca observi ca persoana respectiva vorbeste des si nu foarte placut despre alte persoane in lipsa lor, este primul semn ca trebuie sa fii foarte atent cu persoana respectiva. La fel s-ar putea sa vorbeasca si despre tine atunci cand tu nu esti acolo.



Modul de a se comporta

Despre modul in care se comporta o persoana iti poti da seama la fel de usor, doar studiind anumite comportamente de baza pe care ea le adopta in diverse situatii comune. Daca acestea corespund in totalitate cu ceea ce ai face tu in situatia respectiva, este un semn bun ca persoana respectiva iti poate fi prieten.


Modul de a gandi

Nu este asa de usor sa-ti dai seama despre cum gandeste o persoana, decat dupa un timp destul de lung pe care sa-l petreci impreuna cu ea. Cu toate acesea, coroborand modul de a vorbi si modul de a se comporta, vei putea trage destul de rapid niste concluzii care vor reflecta modul in care persoana respectiva gandeste. Daca iti place rezultatul, inseamna ca ai din nou un semn cum ca persoana respectiva iti poate fi prietena.



Esti de acord?

Sunday, July 3, 2016

Ce nu trebuie sa-mi lipseasca din bagaj atunci cand merg in vacanta


Agentia de turism Q Travel  are oferte de nerefuzat pentru cei care vor sa viziteze Grecia (si nu numai), fapt pentru care nu am rezistat si am optat pentru una din ofertele acestei agentii. Imi place enorm de mult sa calatoresc si obisnuiesc de multe ori sa imi aleg vacantele in functie de ce oferte au agentiile de turism. Vreau sa vizitez cat mai multe tari, dar si cat mai multe locuri din Romania. 

In orice vacanta merg, in mod categoric trebuie sa imi fac bagajul. Si asta nu fac doar eu, ci toate persoanele care merg intr-o vacanta. Sunt o serie de lucruri care (cred eu) nu trebuie sa lipseasca din bagaje. 


Iata ce am eu mereu in vedere:

Bani si acte

Nu poti pleca in vacanta fara bani si fara acte. Aceste lucruri sunt absolut esentiale. Nu cred ca ti-ai dori sa te intorci inapoi de la aeroport sau sa ai probleme in diverse tari deoarece ai uitat cele mai importante documente pe care trebuia sa le ai la tine. Fara bani, din nou nu ai ce face. Unde dormi? Ce mananci? Cum te distrezi? Cel mai sigur este sa alegi unul din circuitele de vacanta de la Q-Travel. Chiar si asa, nu uita sa ai la tine urmatoarele lucruri:

Haine, accesorii si incaltaminte

Hainele si accesoriile in mod clar nu pot lipsi. Cand spunem bagaje, multi la acestea  se gandesc. Nu iti lua mai multe haine sau mai multe accesorii decat ai putea purta. Nu iti umple bagajul cu lucruri inutile. Iar la capitolul incaltaminte, ia-ti incaltaminte comoda astfel incat sa te poti plimba cat mai mult. Hainele se adapteaza in general in functie de locul in care mergi si in functie de vreme. Nu o sa mergi la mare in costum de schi sau la munte iarna in costum de baie. 

Produse de igiena

In mod categoric produsele de igiena nu trebuie sa lipseasca. Ele sunt necesare in orice moment. E greu sa le inlocuiesti, mai ales atunci cand obisnuiesti sa folosesti doar un anumit tip de produs. Gandeste-te bine si nu uita sa pui lucrurile foarte importante.

Medicamente

Daca urmezi un tratament ai mare grija sa nu uiti sa iei la tine medicamentele de care ai nevoie. Daca nu urmezi un tratament, tot trebuie sa ai la tine macar strictul necesar si anume: pastile pentru dureri de cap, burta, pentru indigestie, etc. 

Acestea sunt in mare cele mai importante lucruri pe care nu trebuie sa le uiti. Nu uita insa nici de carti, casti, lanterna, camera foto, incarcatorul de la telefon (si telefonul bineinteles), un carnetel, un pix, etc. 

Fa-ti vacanta de vis in Grecia sau in alta tara si nu ti-o strica uitand acasa lucruri importante. Ia-ti timp pentru a face bagajul in liniste, pentru a nu uita nimic important. 

Friday, June 17, 2016

Gandirea pozitiva: cum iti poate ea schimba viitorul

Daca ar exista doar un singur lucru pe care as dori sa i-l spun copilului meu, acesta ar fi urmatorul: "rezultatele pe care le obtine in afaceri (si in viata), sunt pur si simplu un produs secundar al convingerilor sale. Toate fiintele umane traiesc intr-un ciclu, in care credintele si rezultatele sunt legate in mod inextricabil." Iata cum functioneaza:

Credintele tale determina modul in care te simti in legatura cu fiecare situatie pentru ca acele credinte iti spun ce inseamna fiecare gand in parte. Emotiile tale (si atitudinea) determina cat de bine (sau prost) vei efectua orice misiune pe care ti-ai propus-o.


Performanta ta este conectata direct la rezultate. Cu toate ca pot exista alti factori in joc, singurul lucru pe care il controlezi in viata este propria ta performanta. In cele din urma, performanta intareste convingerile, intr-un mod negativ sau pozitiv.

Ai fi surprins cat de multi oameni se bazeaza pe convingeri care duc la esec - fara sa realizeze ca propriile credinte sunt la fel de nerealiste ca suprstitiile. Iata doua astfel de convingeri care iti pot pune piedici daca nu esti atent:

Luni sunt intotdeauna deprimant
Cei bogati devin mai bogati, iar cei saracii devin mai saraci.


Totusi, exista si foarte multe convingeri de care trebuie sa tii cont daca vrei sa ai succes:

Mereu am actionat cu un scop binedefinit.
Imi asum responsabilitatea pentru rezultatele mele.
Imi imping limitele la maxim zi cu zi
Nu astept perfectiunea; in schimb, o caut de pe acum.
Poti afla mai multe din esecurile mele decat din succesele mele.
Imi iau slujba in serios, dar nu si pe mine insumi.
Folosesc atat feedback-ul negativ, cat si feedback-ul pozitiv pentru a ma dezvolta ca persoana.
Sunt atent la ceea ce am in minte si in corp.
Ii caut pe oameni care sunt motivati in mod similar, sa se imbunatateasca.

In orice caz, daca iti doresti cu adevarat succesul, inseamna ca esti foarte aproape de a-l si avea!

Tuesday, May 24, 2016

Doua lucruri pe care trebuie sa le stii despre Facebook

Utilizarea retelelor de socializare a devenit un mod de viata pentru majoritatea tinerilor din ziua de astazi, iar aceasta este o realitate cu care trebuie sa invatam sa lucram cat mai eficient. Daca in urma cu zece ani foarte putini prevedeau schimbarea pe care o va produce o platforma precum Facebook in vietile noastre, astazi ni se pare un lucru cat se poate de normal sa ne petrecem atat de mult timp online. Exista totusi cateva lucruri pe care ar trebui sa le cunoasca orice utlizator de internet care are un profil pe o retea sociala precum Facebook. Acestea ar fi cele mai importante:

1. Facebook are multe avantaje, dar si dezavantaje daca nu il folosesti corect

Atunci cand ai 1000 de prieteni pe Facebook, este foarte simplu sa te lasi furat de oferta bogata a unui Newsfeed. Timpul pe care il petreci dand scroll la infinit nu ti-l da nimeni inapoi si e pacat sa-l folosesti daca nu ai nimic de castigat. In cazul in care intri pe Facebook doar pentru divertisment, incearca sa-ti faci un “program de relaxare online” pe care sa-l respecti indeaproape. Nu ai nevoie de mai mult de doua ore pe zi sa vezi ce au mai facut prietenii tai. Verifica noutatile de-a lungul intregii zile in asa fel incat sa te incadrezi in cele doua ore si sa nu te trezesti ca ti-ai consumat jumatate din zi fara sa faci nimic constructiv.


2. Facebook iti foloseste datele personale, dar spre binele tau

Exista foarte multe persoane sceptice in ceea ce priveste utilizarea datelor personale de catre Facebook in scopuri comerciale. Din punctul meu de vedere insa, cu cat Facebook-ul are mai multe informatii despre tine si cu cat exista mai multi profesionisti care fac aceste reclame, vei primi informatii mai relevante despre brandurile pe care le iubesti. Experienta utilizatorului este cea mai importanta pentru Facebook, iar acest lucru se vede in nenumaratele imbunatatiri pe care le aduce constant, atat pentru profilele personale, cat si pentru cei care fac publicitate prin acest canal. Conform specialistului in marketing online Cristian Susanu, Facebook Canvas este un tip de reclama creata strict pentru telefonul mobil care usureaza interactiunea dintre posesorii de smartphone si brandurile lor preferate. De altfel, oamenii urasc reclamele doar pentru ca majoritatea sunt irelevante pentru ceea ce isi doresc ei de fapt. 



Friday, March 25, 2016

Cum poti sa-ti pui viata in ordine fara eforturi mari

Cu totii avem perioade stresante in care parca nimic nu se leaga si lucrurile pe care ni le propunem devin mult mai greu de realizat. Trebuie sa constientizam insa ca nimic nu este batut in cuie, nici macar aceasta stare de stres care da semne sa se instaleze permanent in viata noastra. Locul de munca si modul in care iti organizezi viata sunt elemente capitale atunci cand vine vorba despre starea ta spirituala.

In primul rand, daca vrei sa fii cu adevarat o persoana fericita, incearca sa-ti organizezi mai bine viata si sa-ti stabilesti mult mai clar prioritatile. Lasa in urma lucrurile care mai demult contau pentru tine, dar care acum nu mai au nicio valoare. Prin asta nu ne referim doar la obiceiuri negative, ci si la persoanele care devin nocive si care tind sa te influenteze negativ.


Un alt lucru pe care trebuie sa-l faci este sa-ti dai seama ce activitati te fac fericit. O excursie intr-o alta tara? Mersul la teatru sau la cinema? Iesirile cu prietenii? Indiferent despre ce e vorba, incearca sa gasesti acea activitate si sa o faci mai des.


Nu uita niciodata ca tine doar de tine sa-ti pui viata in ordine in felul in care iti doresti sa fie. De fiecare data cand sesizezi un anumit lucru care nu-ti place la tine, nu ramane pasiv si incearca sa nu te mai complaci. Fa schimbarea de care ai nevoie pentru ca nimeni nu o poate face in locul tau. Totul se rezuma insa la cat de mult iti doresti sa schimbi acest lucru, asa ca ia actiune si du lucrurile la bun sfarsit.

Modul in care lucrurile actioneaza asupra noastra sunt foarte delicate si trebuie sesizate ca atare. Treci la treaba, ai multe de schimbat si tu cu siguranta!